Membri

Beneficii

Acces la comunitatea CFC–Royal

Apartenența la o comunitate activă de crescători, arbitri și specialiști care împărtășesc experiență, informații și bune practici în domeniul chinologic.

Documente genealogice destinate exclusiv membrilor

Membrii pot solicita emiterea documentelor genealogice rezervate acestora:

  • Afix de Crescător;
  • Certificate de Origine (Pedigree) de tip A;
  • Certificate de Origine (Pedigree) de tip B.

Certificatele de Origine (Pedigree) de tip C pot fi solicitate și de persoane care nu dețin calitatea de membru, în condițiile prevăzute de regulamentele World Dog Federation / Club Federal Chinologic – Royal. Ce înseamnă fiecare tip și ce poate dovedi: Certificatele de origine: tip A, tip B, tip C.

Registrul genealogic: depunere online, fără drumuri și fără hârtii

Membrii cu cotizația la zi depun Declarația de Montă și Fătare direct din contul lor, la cfc-royal.ro/registru:

  • numărul de înregistrare se dă pe loc, la depunere, și pleacă pe e-mail — dovada că ai depus în termenul de 90 de zile nu mai depinde de nimeni;
  • un singur formular, cu atâtea rânduri de pui câte îți trebuie, în locul celor patru variante tipărite: nepotrivirea dintre statistica cuibului și rândurile completate devine imposibilă;
  • confirmarea proprietarului masculului se face printr-un link trimis pe e-mail — funcționează și pentru masculi din alte asociații sau din străinătate, fără ca omul să aibă nevoie de cont;
  • ascendența pe patru generații se înregistrează integral, iar tipul certificatului rezultă din date: Tip A dacă toate cele treizeci de poziții au acte de înregistrare, Tip B dacă lipsește oricare;
  • stadiul dosarului se vede oricând în spațiul tău, fără să întrebi pe cineva.

Documente pe care oricine le poate verifica

Fiecare Certificat de Origine emis poartă un cod QR. Cumpărătorul unui pui, un arbitru la intrarea în ring sau o asociație din altă țară pot verifica pe loc dacă actul e real, în română sau engleză, la cfc-royal.ro/verifica-pedigree.

Exemplarele înregistrate au și o fișă publică în cartea de origini: ascendența desenată pe patru generații, frații de cuib, descendenții și titlurile obținute în expoziții. Căutarea se face după seria certificatului, numărul WDF sau microcip — nu după nume, fiindcă numele se repetă între canise, iar microcipul nu.

Numele crescătorului apare, cu afixul lui: creșterea e o activitate publică, asumată. Datele proprietarului nu se publică.

Pentru un crescător, asta înseamnă ceva foarte concret: munca ta se poate dovedi oricând, de oricine, fără să depindă de un dosar uitat într-un sertar.

Formare prin Școala de Arbitraj

Membrii au acces la programele Centrului de Dezvoltare a Competențelor Chinologice, cu platforma proprie de studiu:

  • module de curs, manual de studiu individual și teste, urmărite pe cont personal;
  • exerciții de arbitraj, sala de analiză comparativă și instrumente de anatomie pe fotografie;
  • stagii de ring înregistrate și legate direct de expozițiile Clubului;
  • examen, certificare pe grupe WDF și înscriere în registrul public al arbitrilor;
  • formare continuă anuală pentru arbitrii deja certificați.

Drumul de la candidat la arbitru certificat e scris, nu spus din vorbă în vorbă: fiecare etapă are condiții limpezi, aceleași pentru toți.

Expoziții conduse cu Managerul de Expoziții

Expozițiile Clubului sunt organizate cu sistemul propriu de management, ceea ce schimbă lucruri pe care le simte fiecare expozant:

  • înscriere online, cu verificarea clasei de vârstă chiar la completare;
  • catalog și fișe de ring generate din aceleași date, deci fără nepotriviri;
  • panou live în sală, cu ora estimată la care intră fiecare rasă în ring;
  • rezultate publicate pe site imediat după ediție și diplome trimise pe e-mail;
  • istoricul titlurilor fiecărui exemplar, păstrat de la o ediție la alta.

O asociație care își construiește propriile unelte

Sistemele asociației — registrul genealogic, școala, managerul de expoziții și registratura — nu sunt programe cumpărate de-a gata. Sunt construite de asociație, pentru munca reală a crescătorilor, arbitrilor și organizatorilor, și legate între ele: un titlu luat în ring ajunge pe fișa câinelui din cartea de origini; un stagiu de arbitraj se înregistrează în dosarul candidatului; un certificat emis se poate verifica de oriunde, cu telefonul.

Asta înseamnă, în fapt, o organizație modernă: nu că are un site frumos, ci că fiecare act pe care îl eliberează poate fi verificat, fiecare regulă e aceeași pentru toată lumea, iar datele membrilor sunt păstrate cu grijă — copii de siguranță criptate, acces pe roluri, nimic la vedere care n-are ce căuta acolo.

Tarife preferențiale

Membrii beneficiază de taxe reduse pentru:

  • înscrierea la expozițiile organizate de Club;
  • participarea la cursuri, seminarii și programe de formare;
  • produse și servicii oferite de Club Federal Chinologic – Royal sau de partenerii acestuia.

Prioritate în cadrul proiectelor organizației

Acolo unde anumite programe, servicii sau oportunități presupun un număr limitat de locuri ori criterii de departajare, membrii CFC–Royal beneficiază de prioritate.

Promovarea activității chinologice

Clubul promovează rezultatele obținute de membrii săi în competiții, activitatea caniselor înregistrate și proiectele care contribuie la dezvoltarea chinologiei.

Implicare în dezvoltarea organizației

Membrii pot participa la proiectele Clubului, pot formula propuneri și pot contribui la dezvoltarea regulamentelor, programelor și inițiativelor desfășurate sub egida Clubului Federal Chinologic – Royal.


Calitatea de membru presupune plata unei cotizații anuale de 100 lei, stabilită prin hotărârea Consiliului Director.